Strada 31 august 1989, în perimetrul dintre Pușkin și Bănulescu-Bodoni, poate fi transformată în zonă pietonală. Propunerea vine din partea Ministerului Culturii, după lungi analize cu mai mulți experți. Instituția nu a precizat însă dacă va fi sau nu menținută circulația rutieră pe acest segment.
Totodată, Ministerul Culturii a acuzat Primăria Chișinău că a inițiat lucrările de reabilitare a străzii 31 august 1989, în zona istorică, fără a avea avizele necesare.
”Ministerul Culturii cataloghează abuzive practicile Primăriei mun. Chișinău de a demara lucrări de reparație în zona istorică a capitalei, făcând abstracție de avizul Consiliului Național al Monumentelor Istorice și al Agenției Naționale de Arheologie”, se arată în comunicatul instituției.
Amintim că, la începutul lunii martie, lucrările de reabilitare a străzii 31 august 1989 au fost sistate pe porțiunea dintre Pușkin și Bănulescu-Bodoni, după ce pe acest segment a fost descoperit pavaj vechi ce datează din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Pe acest tronson lucrările au fost stopate la indicația Primăriei Chișinău, care a precizat că este gata să conlucreze cu specialiștii Ministerului Culturii și arheologii pentru a găsi o soluție pentru conservarea caldarâmului. Totodată, municipalitatea a precizat că la inițierea proiectului de modernizare a străzii 31 august 1989 au fost respectate toate rigorile și normele legale.
Între timp, până la stabilirea exactă a proiectului de conservare, zona va fi securizată, iar accesul pentru transport, în continuare, va fi restricționat.
”La etapa actuală se recomandă delimitarea și securizarea zonei în care s-a găsit pavajul, întrucât reconstrucția în această zonă se va relua doar după realizarea proiectului de restaurare, avizat corespunzător. În context, Ministerul Culturii își asumă lansarea unor discuții publice și conturarea unei viziuni vizavi de crearea zonelor pietonale turistice în centrul istoric al orașului. Aceste propuneri vor fi discutate cu expertul și cu reprezentanții societății civile, precum și cu reprezentanții Primăriei mun. Chişinău”, se arată în comunicatul Ministerului Culturii.
Amintim că intervențiile arheologilor au avut loc în perioada 21 martie – 3 aprilie, cercetările fiind finanțate de Direcția Generală Mobilitate Urbană Chișinău. La finalul investigațiilor de teren a fost elaborat un raport preliminar, care a fost transmis Ministerului Culturii al Republicii Moldova și Direcției Generale Mobilitate Urbană Chișinău. Specialiștii au stabilit că pavajul a fost aplicat pe 31 august în anii 1869 și 1870, fiind una dintre primele străzi din Chișinău cu caldarâm.
Cirește și: Istoria de sub asfalt. Arheologii propun conservarea caldarâmului de pe str. 31 august 1989