VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

MEC a decis: Șefii direcțiilor de învățământ din 25 raioane, eliberați din funcție

Șefii direcțiilor de învățământ din 25 raioane care se află în funcție contrar prevederilor Codului educației urmează să fie demiși. Totodată, alți 10 șefi ai direcțiilor de învățământ rămân în funții. Este vorba despre cei din Taraclia, Călărași, Florești, Fălești, Criuleni, Leova, Strășeni, Nisporeni, UTAG, Ialoveni.

Datele sunt prezentate de Ministerul Educației, care subliniază că a încheiat procesul de colectare a informației cu privire la emiterea deciziilor de încetare a raporturilor de serviciu cu șefii direcțiile responsabile de educație care se aflau în funcție contrar prevederilor Codului educației.

În alte 25 de raioane/municipii, aceștia au fost numiți contrar cadrului legal (fără concurs) sau pentru o perioadă nedeterminată de timp. În aceste localități vor fi numiți în funcție șefi interimari până la organizarea unui concurs de angajare a conducătorilor subdiviziunilor. În majoritatea raioanelor interimatul va fi asigurat de actualii șefi de direcție.   Din cele 25 de raioane, în 12 deciziile de încetare a raporturilor de muncă au fost emise/urmează a fi emise de consiliile raionale/municipale. În altele 13 – aceste decizii vor fi emise de MEC, după ce consiliile au semnalat că nu au avut timp să se convoace sau au invocat alte motive”, precizează MEC.

Menționăm că urmează să fie eliberați conducătorii care sunt numiți în funcție de mai mult de 4 ani; nu au fost numiți prin concurs; au fost numiți pe perioadă nedeterminată; asigură interimatul sau care exercită funcția de șef al OLSDÎ prin exercitarea temporară a funcției de șef al OLSDÎ de către adjunctul titularului funcției publice. 

Amintim că la 26 ianuarie 2024 expiră termenul de 45 de zile de la adoptarea deciziei Curții Constituționale din 12 decembrie 2023, prin care au fost confirmate modificările la Codul educației adoptate de Parlament la 17 august 2023.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.