Fostul președinte al Parlamentului, Marian Lupu, afirmă că nu a primit niciodată indicații din partea fostului său coleg de partid, Vlad Plahotniuc, care să fi dus la furtul miliardului. Declarațiile au fost făcute luni, 2 februarie, în fața instanței de judecată, unde Lupu a fost audiat în calitate de martor în dosarul „Frauda bancară”, în care este învinuit fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.
Marian Lupu a spus că a aflat din presă despre includerea sa pe lista martorilor apărării și că nu a fost informat sau coordonat în prealabil. Potrivit acestuia, abia după depunerea unei cereri oficiale la instanță, a primit detalii privind data și ora audierii, transmite IPN.
Întrebat când a aflat despre fraudele bancare și relația sa cu Vlad Plahotniuc în perioada în care se afla la conducerea Parlamentului, Lupu a declarat că nu a existat nicio indicație, nici către el, nici către alți colegi. „Nimeni nu putea să-și permită să-mi dea indicații, nici la acest subiect, nici la altele”, a subliniat fostul lider democrat, menționând că relațiile din cadrul alianțelor politice sunt adesea complexe și marcate de competiție.
Referitor la faptul că nu a putut preciza exact momentul în care a aflat despre falimentul celor trei bănci, Marian Lupu a explicat că situația era una extrem de complexă, iar informațiile veneau din multiple surse – ședințe, discuții guvernamentale și rapoarte instituționale.
În ceea ce privește responsabilitatea instituțiilor statului, Lupu a evitat să indice persoane concrete, subliniind că stabilirea vinovățiilor revine justiției. El a concluzionat că, la acel moment, cadrul instituțional nu era suficient de puternic pentru a reacționa prompt și a preveni frauda.






