VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Marea Dictare Națională, organizată al doilea an de Ziua Limbii Române, a adunat în PMAN peste 1800 de participanți

Peste 1800 de participanți s-au strâns la Marea Dictare Națională desfășurată cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul are loc la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, dar și în 15 centre raioanele din țară. Participanții au de scris sub dictare un fragment din „Școala Vieții”, de Spiridon Vangheli, transmite IPN.

În cuvântul său de salut, președinta Maia Sandu a declarat din PMAN că în limba română cuvântul are o moștenire dublă, pentru că vine ca o moștenire prețioasă lăsată de înaintași, dar și ca o responsabilitate aproape sacră care e dusă înainte către urmași. „Cu recunoștință față de cei care au păstrat limba română vie pe aceste meleaguri în cele mai cumplite timpuri, când pentru rostirea unei poezii în limba română puteai fi arestat, azi celebrăm libertatea și bucuria de a trăi în limba noastră”.

Șefa statului a apreciat efortul cetățenilor care au o altă limbă maternă de a învăța limba română. „Efortul lor nu este doar un semn de respect față de limba română, ci și o contribuție reală la coeziunea și unitatea societății noastre”. Maia Sandu a mai spus că în acest an, 12 mii de oameni au ales să învețe limba română la cursurile gratuite oferite de Ministerul Educației și Cercetării.

Ministrul Dan Perciun a declarat că, de mai bine de trei decenii, limba română își are o zi a ei, fiind înălțată la rang de sărbătoare națională. „Această zi ne unește pe toți cei care simțim și vorbim românește. Pentru limba noastră au luptat multe personalități marcante, una dintre care este Spiridon Vangheli, prozator și poet, tatăl lui Guguță. În dictarea de astăzi Spiridon Vangheli ne va oferi o lecție din volumul „Școala Vieții”, o operă care reflectă profunzimea gândirii și experienței autorului”, a spus ministrul.

Potrivit lui Dan Perciun, a fost ales acest text pentru a omagia marele scriitor. Opera sa a fost tradusă în numeroase limbi, fiind recunoscută și apreciată la nivel internațional. „Prin lucrările sale, Spiridon Vangheli a contribuit semnificativ la păstrarea și promovarea valorilor culturale românești”, a adăugat Dan Perciun.

Secretarul de stat la Ministerul Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, a declarat că toți participanții la dictare au primit caiete cu foi liniate pe care vor scrie. Potrivit regulamentului, textul este lecturat integral pentru familiarizarea cu acesta, apoi urmează dictarea propriu-zisă, pe unități logice, de o manieră expresivă și clară, într-un ritm lent, cu accentuarea pauzelor, a dialogului. La sfârșit, textul este recitit integral, pentru revizuire și corectarea greșelilor.

Marea Dictare Națională este la a II-a ediție. Evenimentul este organizat sub egida Președinției și are drept scop sărbătorirea limbii române și promovarea vorbirii și scrierii corecte în rândul populației.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.