Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, și emisarul special al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, se vor întâlni duminică în Florida cu o delegație ucraineană, a confirmat un oficial american citat de AFP și preluat de Mediafax. La discuții va participa și Jared Kushner, ginerele președintelui american, implicat recent în prezentarea planului administrației Trump pentru încheierea războiului dintre Ucraina și Rusia.
Întâlnirea are loc după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că trimite negociatori în Statele Unite pentru a discuta propunerea Washingtonului. Delegația de la Kiev urmează să prezinte poziția oficială a Ucrainei și să analizeze detaliat elementele planului american.
Zelenski a reiterat în repetate rânduri că orice acord de pace trebuie să respecte integritatea teritorială a Ucrainei, subliniază publicația Le Figaro.






