Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) l-au desemnat astăzi pe Marcel Dumbravan pentru a prelua funcția de procuror-șef interimar al Procuraturii Anticorupție. Începând cu 2021, Dumbravan a ocupat funcția de adjunct al procurorului-șef, fiind responsabil de Oficiul Nord al instituției.
Numirea lui Dumbravan vine după demisia Veronicăi Dragalin, care a renunțat la conducerea procuraturii pe 19 februarie, invocând dorința de a opri lichidarea acestei instituții și a PCCOCS. La scurt timp, pe 20 februarie, Parlamentul a votat în primă lectură proiectul de lege care prevede crearea unei structuri unificate pentru combaterea corupției și crimei organizate, consolidând astfel eforturile de luptă împotriva acestora.