VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Mâine, 25 septembrie, este ultima zi în care alegătorii își pot declara noul loc de ședere

Cetățenii cu drept de vot, care, după ultima participare la alegeri, și-au schimbat locul de ședere, pot să-și declare locul nou de ședere la pretura de sector sau la primărie, pentru a putea fi înscriși în lista electorală la secția de votare, corespunzător locului șederii. Astfel, alegătorii vor putea vota la alegerile prezidențiale și la referendumul din 20 octombrie la secția aferentă noului loc de trai, transmite IPN.

Comisia Electorală Centrală precizează că, prin această procedură, alegătorul va fi înscris în lista electorală de bază, corespunzător locului șederii, cu mențiunea „Declarația de ședere” la rubrica „Notă”. Concomitent, alegătorul va fi radiat automat din lista electorală, unde acesta își are domiciliul sau reședința temporară.

La depunerea declarației, alegătorul va prezenta actul de identitate pentru confirmare. Registratorul va face mențiunile necesare în Registrul de Stat al Alegătorilor și va elibera o recipisă de confirmare a faptului declarării locului nou de ședere.

Termenul de depunere a declarațiilor este de cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, adică până la 25 septembrie inclusiv.

Declarația depusă este valabilă doar pentru un singur scrutin electoral. Declarațiile depuse pentru scrutinele anterioare nu sunt valabile.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.