Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut, la Bruxelles, întrevederi cu președintele Comisiei Europene, António Costa și cu vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu. Informația a fost comunicată de șefa statului pe pagina sa de Facebook.
„Republica Moldova și-a făcut un nou prieten la Bruxelles – António Costa, care, de la 1 decembrie, a preluat funcția de Președinte al Consiliului European.
Președintele Costa sprijină, din toată inima, drumul european al Moldovei. Pentru perioada imediat următoare, am convenit să începem cât mai repede implementarea programului de creștere economică, susținut de UE, să finalizăm în 2025 negocierile pentru aderarea la Zona unică de plăți, pentru ca moldovenii să nu mai plătească taxe pentru tranzacțiile cu băncile din UE și să eliminăm, în totalitate, taxele de roaming.
António Costa, care anterior a fost Prim-ministru al Portugaliei, a lăudat comunitatea muncitoare de moldoveni de acolo, care contribuie semnificativ la economia țării sale, a transmis Maia Sandu într-o postare pe Facebook.