Președinta Maia Sandu urmează să efectueze o vizită în Portugalia, la începutul lunii octombrie. Anunțul a fost făcut de șefa statului pe rețelele de socializare.
Cu această ocazie, președinta a invitat moldovenii stabiliți în Portugalia la o discuție.
„Dragi cetățeni stabiliți în Portugalia, cu ocazia vizitei pe care urmează să o întreprind în Portugalia, vă invit să avem o discuție luni, 2 octombrie, cu începere de la ora 19.15 (ora locală). Întâlnirea va avea loc la Lisabona, Taguspark”, a scris președinta pe pagina sa de Facebook.
Alte detalii din programul vizitei nu au fost anunțate.
Menționăm că la începutul lunii septembrie, Președinția a anunțat că, până la sfârșitul acestui an, Maia Sandu va efectua mai multe vizite în țările Uniunii Europene pentru a discuta cu partenerii europeni și a consolida susținerea lor politică pentru inițierea negocierilor de aderare la UE.