VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Maia Sandu, o nouă rundă de consultări: Generația tânără trebuie să cunoască avantajele procesului de integrare europeană

Șefa statului, Maia Sandu, a avut astăzi o nouă rundă de consultări pe tema referendumului de aderare a Moldovei la UE. De această dată, președinta țării a discutat cu reprezentanții mai multor organizații de tineret din țară. 

Potrivit Președinției, interlocutorii au vorbit despre cât de important este ca tinerii să înțeleagă procesele electorale și să participe la ele.

Președinta a subliniat că tânăra generație trebuie să se informeze și să cunoască avantajele procesului de integrare europeană, iar decizia de aderare a țării la UE trebuie să aparțină tuturor cetățenilor”, a menționează sursa citată.

Seria consultărilor va continua în următoarele săptămâni, când sunt planificate întâlniri cu oameni din diferite sectoare, mediul de afaceri, cu comunități locale, reprezentanți ai partidelor politice, organizațiilor non-guvernamentale și ai instituțiilor mass-media. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.