Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la Roma, sub auspiciile prim-ministrei Italiei, Giorgia Meloni, la o reuniune dedicată reconstrucției Ucrainei.
Într-un mesaj public, șefa statului a elogiat curajul ucrainenilor și a reafirmat angajamentul ferm al Moldovei în sprijinul țării vecine.
„Ucrainenii ne dau tuturor o lecție de curaj – nu doar în apărarea țării lor, ci și în felul în care privesc spre viitor, cu speranță și încredere”, a transmis Maia Sandu.
Președinta a subliniat că Moldova va fi un partener esențial în reconstrucția Ucrainei, servind drept coridor natural pentru livrarea de materiale și echipamente către regiunile sudice afectate de război – de la Odesa și Mykolaiv, până la Herson, Dnipro și Zaporijie.
Pentru a susține acest rol, autoritățile de la Chișinău investesc continuu în infrastructură: drumuri, poduri, căi ferate, dar și în interconectări energetice esențiale pentru securitatea economică regională.
„Reconstrucția Ucrainei este o investiție în pacea și bunăstarea întregii regiuni. Ea va aduce beneficii economice și pentru cetățenii noștri”, a precizat Maia Sandu, reafirmând angajamentul Moldovei de a rămâne alături de Ucraina.