VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu: Îi doresc regelui Charles al Marii Britanii recuperare rapidă

Președinta țării, Maia Sandu, a venit cu o reacție, după ce regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu cancer.

Într-o postare pe o rețea de socializare, șefa statului i-a dorit „însănătoșire grabnică” regelui Marii Britanii.

„Din toată inima îi doresc Majestății Sale Regele Carol al III-lea recuperarea rapidă și completă. Gândurile mele sunt alături de poporul britanic în această perioadă”, a comentat Maia Sandu.

Menționăm că luni seara, Palatul Buckingham a emis un comunicat prin care a anunţat că Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer. Nu se ştie ce tip de cancer are regele, care este în vârstă de 75 de ani, dar Palatul spune că nu este vorba de cancer de prostată. Palatul Buckingham a spus că boala a fost descoperită în timpul investigaților făcute pentru o afecțiune a prostatei, pentru care a fost internat.

Regele Charles are 75 de ani și a urcat pe tron anul trecut, după moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.