VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu, explică de ce refuză să o desemneze pe Evghenia Guțul în Guvern: „Lucrează pentru o grupare criminală”

Președinta Maia Sandu a declarat repetat că nu se grăbește să o desemneze pe guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul, în calitate de membru al Guvernului. Șefa statului afirmă că nu va semna Decretul de numire a bașkanei în componența Guvernului atât timp cât „ea lucrează pentru o grupare criminală”. 

Maia Sandu a menționat că dacă Evghenia Guțul „ar începe să reprezinte interesele cetățenilor”, ar fi altă situație.

„Atât timp cât ea lucrează pentru o grupare criminală, nu am, cum să semnez Decretul. Dacă ar începe să reprezinte interesele cetățenilor, ar rupe legătura cu gruparea criminală, atunci ar fi altă situație. Acum am probe și eu, și dumneavoastră, și Procuratura că această persoană este ghidată de Șor și este membră a unei grupări criminale. Cineva care face parte dintr-o grupare criminală, nu poate face parte din Guvern. Guvernul Republicii Moldova este o instituție în slujba cetățeanului și nu poate să cuprindă oameni care lucrează pentru grupări criminale”, a spus Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.

Reamintim că Evghenia Guțul, susținută în campanie de oligarhul fugar, Ilan Șor a câștigat al doilea tur al alegerilor başcanului din Găgăuzia în data de 14 mai cu peste 52% din totalul de voturi din regiune.

La data de 16 mai, Comisia electorală de la Comrat a confirmat rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin. Tot în aceeași zi, la sediul comisiei au dat buzna ofițerii CNA în cadrul unui dosar privind coruperea alegătorilor și finanțarea dubioasă a Partidului ”Șor”. Șase zile mai târziu, în data de 22 mai, deja, Curtea de Apel Comrat a confirmat legalitatea scrutinului.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.