VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu explică de ce o evită pe Evghenia Guțul: E susținută de o grupare criminală

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a explicat de ce o ignoră pe noua guvernatoare a Găgăuziei și de ce nu a mers la ceremonia de învestire de la Comrat a bașcanului. Șefa statului a declarat că ”nu e corect să mergi la inaugurarea unei persoane susținută de o grupare criminală”.

„Nu am mers pentru că nu cred că este corect să mergi la inaugurarea unei persoane, care în campania electorală a fost susținută de către o grupare criminală și care face parte dintr-un partid politic, care între timp a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională”, a declarat Maia Sandu pentru NordNews.

Întrebat de jurnaliști de ce nu a mers ieri la Comrat, și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că el nu are ce căuta la evenimente dedicate reprezentanților grupărilor criminale.

Menționăm că în ajunul ceremoniei, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că premierul nu va participa la învestire, deoarece ”pe agendă, Dorin Recean are activități mai prioritare”. Daniel Vodă a reiterat că ”premierul va conlucra îndeaproape cu autoritățile locale din regiune, cu primarii și cetățenii”.

În ziua inaugurării, Evghenia Guțul a scris pe o rețea socială că a aflat din presă că Maia Sandu, Dorin Recean și Igor Grosu vor lipsi de la ceremonie.

„Accept decizia lor, Dumnezeu să-i judece. Dar, în opinia mea, acesta este neprofesionalism și o lipsă maximă de respect față de alegerea oamenilor din Autonomie și o insultă directă la adresa tuturor locuitorilor din regiunea noastră”, a comentat Guțul.

Reamintim că Evghenia Guțul, în vârstă de 35 de ani, a câştigat al doilea tur al alegerilor başcanului din Găgăuzia în data de 14 mai. Guţul a obținut peste 52% din totalul de voturi din regiune, contracandidatul ei fiind Grigori Uzun, susținut de socialiști.

La data de 16 mai, Comisia electorală de la Comrat a confirmat rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin. Tot în aceeași zi, la sediul comisiei au dat buzna ofițerii CNA în cadrul unui dosar privind coruperea alegătorilor și finanțarea dubioasă a Partidului ”Șor”. Șase zile mai târziu, în data de 22 mai, deja, Curtea de Apel Comrat a confirmat legalitatea scrutinului.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.