VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Maia Sandu despre manifestația din 21 mai: Ne dorim o Adunare apolitică, a cetățenilor

În timpul Adunării „Moldova Europeană” ar putea fi adoptată o declarație care să confirme sprijinul cetățenilor pentru parcursul european al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu, care a precizat că evenimentul va fi unul apolitic, al cetățenilor. Șefa statului a comentat inițiativa lui Ion Ceban privind semnarea unui pact similar celui de la Snagov, menționând că situația Republicii Moldova nu poate fi comparată cu cea a Românei, notează IPN.

Președinta Maia Sandu a demarat consultările cu reprezentanții societății civile privind buna desfășurarea a Adunării „Moldova Europeană”. Șefa statului spune că la discuții vor fi chemați și reprezentanții partidelor politice.

„Vom avea nevoie de contribuția Guvernului, la nivel de logistică. Ne dorim să fie o adunare a cetățenilor, o adunare apolitică. Am început procesul de consultări cu societatea civilă. La moment, credem că e bine să invităm să vorbească în fața cetățenilor oameni cunoscuți, apreciați. Vor exista consultări și cu reprezentanții partidelor politice. Contăm pe sprijinul tuturor în organizarea acestui eveniment. Vrem ca toți cei care pot distribui informația despre acest eveniment, care pot mobiliza, convinge oamenii să vină la eveniment, să facă acest lucru”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Maia Sandu a menționat că evenimentul organizat în Piața Marii Adunări Naționale la 21 mai nu este unul al formațiunilor politice, ci al cetățenilor. Declarația vine după ce liderii mai multor partide și-au anunțat disponibilitatea de a participa la Adunarea „Moldova Europeană”.

„E clar că sunt oameni care vor dori să profite, să discrediteze acest eveniment. Cred că nu trebuie să le acordăm atenție. Noi ne adresăm cetățenilor, celor care cred într-o societate democratică, celor care înțeleg că în Uniunea Europeană Republica Moldova are șansa să-și consolideze democrația, să construiască bunăstare, să fie parte a unui proiect de pace. Cei care vor să creeze situații de scandal, pot să facă acest lucru, dar nu cu contribuția noastră. Noi îi așteptăm pe cetățeni la acest eveniment”, a spus președinta Republicii Moldova.

Anterior, liderul Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, a venit cu inițiativa semnării de către partidele pro-europene a unui pact similar celui de la Snagov, prin care obiectivul integrării europene să devină idee națională.

„În România lucrurile erau diferite decât situația cu care ne confruntăm noi. În România toate partidele politice lucrau pentru interesul României, noi avem o situație geopolitică când o parte din partidele de aici slujesc intereselor Federației Ruse. Respectiv, nu sunt situații comparabile. Propunerea noastră este să avem o declarație prin care confirmăm susținerea celor care participă la această adunare pentru parcursul european al Republicii Moldova, pentru aderarea la UE”, a punctat Maia Sandu.

Adunarea „Moldova Europeană” urmează a fi un mesaj ferm transmis comunității internaționale privind dorința sinceră a cetățenilor Republicii Moldova de a fi parte a familiei europene. Evenimentul este organizat în preajma Summit-ului comunității politice europene care va avea loc în Republica Moldova la 1 iunie.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.