VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu: datorită partenerilor noștri am reușit să oferim sprijin familiilor și copiilor aflați în dificultate

Președinta Maia Sandu a participat marți la un eveniment dedicat oamenilor care sunt alături de copiii aflați în dificultate  – asistenți parentali, asistenți personali, asistenți sociali. Șefa statului a menționat că datorită suportului oferit de partenerii de dezvoltare ai R. Moldova, autoritățile au reușit să ofere sprijin familiilor vulnerabile și copiilor care au nevoie de ajutor.

„Am ascultat istoriile emoționante ale unor oameni minunați care îngrijesc de copiii rămași fără ocrotire părintească ca de copiii lor sau care ajută familiile vulnerabile cu copii și le-am mulțumit pentru munca și bunătatea lor”, a spus Președinta Maia Sandu. 

Șefa statului a menționat că, în contextul războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei și a multiplelor crize, a fost foarte important să fie întărită capacitatea statului de a oferi sprijin tuturor familiilor și copiilor care au nevoie de ajutor. La fel, a fost importantă și susținerea tuturor copiilor care s-au refugiat din Ucraina. 

Președinta a subliniat că acest lucru a fost posibil inclusiv datorită partenerilor de dezvoltare – Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Franța, Suedia, Norvegia, Elveția și Austria, care, prin intermediul UNICEF, au finanțat anul trecut programe pentru copii în mărime de 200 milioane de lei. 

„Aceste resurse ne-au permis să oferim ajutor financiar familiilor vulnerabile, să angajăm mai mulți asistenți personali pentru copiii cu dizabilități severe, să creștem finanțarea pentru asistenții parentali profesioniști, să majorăm numărul de consultanți locali în domeniul protecției copilului. De asemenea, din 2023, Guvernul a introdus o indemnizație lunară de 1000 de lei pentru fiecare copil, mai mic de 2 ani. Iar începând cu 1 ianuarie 2024, indemnizația unică la nașterea unui copil va crește de la 10932 la 20000 lei”, a punctat șefa statului. 

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).  

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.