VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Maia Sandu: Aderarea la UE trebuie să devină proiect de țară

Șefa statutului, Maia Sandu, continuă întrevederile sale privind organizarea Adunării Naționale din 21 mai despre reconfirmarea parcursului european al țării. De această dată, Sandu s-a întâlnit la Președinție cu reprezentanți ai peste 10 formațiuni politice.

Președinta a subliniat importanța unificării eforturilor din partea forțelor politice proeuropene pentru ca Republica Moldova să devină stat membru al UE cu drepturi depline. Maia Sandu a menționat că locul Republicii Moldova este în familia europeană și că depinde de toate partidele proeuropene ca aderarea la UE să devină un proiect de țară, susținut de către toți cetățenii noștri.

”Adunarea „Moldova Europeană” este un eveniment apartinic, al tuturor cetățenilor, indiferent de viziunile lor politice, la care se va spune într-un singur glas că decizia noastră suverană este de a ne integra țara în Uniunea Europeană”, se arată în comunicatul președinției.

Amintim că, anterior, discuții despre parcursul european al țării și despre manifestația din 21 mai, au avut loc și cu reprezentanți ai societății civile, scriitori, oameni de cultură, artiști, rectori și studenți, reprezentanți ai comunităților etnice, primari și jurnaliști.   

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.