VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Maia Sandu a semnat decretul prin care l-a demis pe șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale

Maia Sandu a semnat decretul prin care l-a demis pe șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Eduard Ohladciuc. Actul a fost semnat joi de șefa statului, după ce, săptămâna trecută, o hotărâre în acest sens a fost semnată de Guvern.

Ministerul Apărării a motivat solicitarea de demisie prin faptul că lui Eduard Ohladciuc i-a expirat contractul de îndeplinire a serviciului militar.

Eduard Ohladciuc a fost comandant al Armatei Naționale și șeful Marelui Stat Major din toamna 2021, decretul Maiei Sandu de numire în această funcție fiind semnat în 5 noiembrie 2021.

Colonelul Eduard Ohladciuc, în vârstă de 54 de ani, este absolvent al Universității Militare din Harkov, Ucraina, al Colegiului de Război de la Bucureşti, precum și al Colegiului Internaţional de Studii în Securitate „George C. Marshall”.

Are o experiență de peste 30 de ani în domeniul militar. A deținut mai multe funcții de comandă în cadrul Armatei Naţionale, înainte de a fi numit șef al Marelui Stat Major fiind locţiitor în cadrul structurii.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.