VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Mai puțină birocrație pentru antreprenori. Ministerul Economiei propune reducerea controalelor și a actelor permisive

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba a anunțat un pachet de modificări regulatorii, menite să reducă barierile birocratice și să diminueze povara administrativă, anunțând că Ministerul Economiei va elabora periodic câte un pachet de simplificări, benefice pentru mediul de afaceri. Unul dintre primele pachete, care a fost anunțat la 5 decembrie, se referă la unele simplificări pe domeniul relațiilor de muncă și pe simplificarea controalelor.

Ministerul Economiei vine să propună unele modificări în Codul Muncii, prin faptul că unele prevederi care sânt obligatorii, să devină opționale, printre care:

  • – evidența zilnică a orelor de muncă,
  • – programarea anuală a concediilor,
  • – existența regulamentelor interne,
  • – existența precontractelor,
  • – efectuarea preavizărilor și cererilor despre începerea concediului,
  • – comunicarea cu angajații prin panouri informative.

Adițional, în domeniul relațiilor de muncă au fost propuse:

  • – permiterea semnării contractelor individuale de muncă pe durată determinată cu salariații angajați în domeniul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, fără limitări,
  • – eliminarea raportărilor privind salariații către centrele militare, informație care deja există în resursele administrative,
  • – excluderea obligativității achitării indemnizației de concediu în avans,
  • – excluderea obligativității utilizării doar a cursului BNM pentru salariile stabilite în valută, astfel fiind permise cursurile altor bănci, agreate de părți etc.
  • Ministrul Alaiba a precizat că verificările agenților economici constituie una din principalele probleme pentru antreprenori, în special pentru cei începători, întrucât acestea comportă risc de abuzuri și corupție.

De aceea a fost propusă modificarea, în cazul agenților economici care activează mai puțin de trei ani, organele de control să nu poată aplica amenzi, efectuând doar controale consultative, cu excepția cazurilor grave și repetate.

Mai mult, a fost propusă procedura de eliminare a „pașaportului albastru” și substituirea cu o adeverință eliberată de medicul de familie doar persoanelor care pot crea riscuri pentru consumatori prin lucrul cu produsele alimentare și alte activități, examinările putând fi făcute în orice instituție medicală.

Ministrul Economiei a mai menționat printre acțiunile propuse, cea de unificarea într-un singur act normativ a tipurilor de activități ce necesită autorizarea și înregistrarea sanitar-veterinară și de eliminare a obligației de publicare a notelor informative la actele normative în Monitorului Oficial în format electronic.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.