VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Lucrările de construcție a drumului Leova – frontiera cu România, declarate de utilitate publică

Lucrările de construcție a drumului R34.4 Leova – frontiera cu România și a punctului de trecere a frontierei de stat cu infrastructura conexă vor fi declarate utilitate publică de interes național. Guvernul a aprobat la propunerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, un proiect de lege în acest sens. 

Scopul proiectului este de a facilita finalizarea lucrărilor de amenajare a punctului de trecere a frontierei moldo-române și a infrastructurii conexe: podul de pontoane peste râul Prut, punctul vamal, parcarea și drumul de acces.

Pentru a permite construcția rapidă, eficientă și calitativă a drumului de acces către pod și a celorlalte elemente de infrastructură, au fost identificate porțiunile de teren situate pe perimetrul lucrărilor.

Astfel, proiectul are drept obiectiv delimitarea, după apartenență și domeniu, a suprafețelor de teren care au fost utilizate în procesul de construcție și atribuirea acestora la categoriile de destinație corespunzătoare. 

Totodată, retragerea a 8 hectare de teren afectate de lucrările de interes național pentru construcția drumului R34.4 Leova-frontiera cu România și a punctului de trecere a frontierei de stat cu infrastructura conexă se realizează cu derogare de la prevederile cadrului normativ.

„Prin acest proiect de lege, ne propunem să categorizăm corect terenurile utilizate și să finalizăm lucrările de construcție a drumului și elementelor de infrastructură adiacente conform termenelor stabilite”, a menționat secretarul de stat Mircea Păscăluță. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.