VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Prețurile la grâu pe piața mondială, la cea mai ridicată valoare

Preţul grâului a ajuns la maximumul ultimelor cinci luni după atacurile ruseşti asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. De exemplu, cotaţiile la grâu pe Bursa de la Chicago au urcat azi la cea mai ridicată valoare din ultimele cinci luni.

”Încetinirea exporturilor ucrainene a fost inclusă în preţuri, iar cumpărătorii aşteaptă să vadă acum ce se întâmplă cu exporturile de grâu ale Rusiei. Orice restricţii cu privire la mişcarea navelor din Rusia va duce la creşterea preţurilor”, a declarat un trader de cereale de la Singapore, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Rusia a distrus mai multe depozite de cereale ucrainene amplasate în apropiere de porturile de la Dunăre, în urma unui atac cu drone care a avut loc luni, atac ce a crescut ameninţările la adresa exporturilor de cereale ucrainene către Uniunea Europeană prin căi terestre şi fluviale.

„Atacurile asupra porturilor de la Dunăre sunt foarte grave. Uleiurile vegetale pot fi transportate şi cu camionul şi trenul, dar este mai puţin eficient din punct de vedere al costurilor pentru transportul cerealelor cu camionul sau trenul”, spune Michael Magdovitz, analist la Rabobank Group. Ucraina are porturi importante pe Dunăre la Reni şi Ismail, pe frontiera cu România. Traderii locali de cereale, inclusiv firmele Nibulon şi Kernel, şi-au extins capacităţile din aceste porturi ca răspuns la blocada maritimă impusă de Rusia.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.