VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Lovitură de stat dejucată în Germania: 25 de suspecți, arestați

Autoritățile germane au arestat 25 de oameni suspectați că plănuiau o lovitură de stat. Grupul format din extremiști de dreapta și foști militari plănuia să ia cu asalt clădirea Parlamentului și să preia puterea în Germania, scrie BBC.

Șeful grupului ar fi un cetățean german în vârstă de 71 de ani, numit Heinrich XIII și căruia i se spune „prinț”. Printre complotiști se numără membri ai grupării extremiste Reichsburger (Cetățenii Reichului), care se afla de mai multă vreme în atenția poliției germane din cauza unor atacuri violente și a teoriilor conspiraționiste pe care le promovau. În plus, ei refuzau să recunoască statul german modern.

Grupul ar fi format din 50 de bărbați și femei care ar încerca să răstoarne republica și să o înlocuiască cu o nouă formă de stat pe modelul Germaniei de la 1871.

„Nu avem încă un nume pentru această grupare”, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii federale, potrivit BBC.

Arestările au avut loc în mai multe zone ale Germaniei, iar două persoane au fost arestate în Austria și Italia, scrie dpa. 

Ministrul Justiției, Marco Buschmann, a anunțat pe Twitter că are loc o importantă operațiune antiteroristă și că „un atac armat asupra corpurilor constituționale a fost plănuit”.

Potrivit procuraturii federale, grupul plănuia o lovitură de stat violentă de un an, din noiembrie 2021. Printre membrii grupării se numărau și foști militari din trupele speciale.

Complotiștii aveau stabilite planurile pentru a conduce Germania. Potrivit procuraturii, membrii grupării au înțeles că își pot îndeplini scopurile doar „prin mijloace militare și violență împotriva reprezentanților statului”, incluzând chiar și omoruri.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.