Astăzi, 20 iulie, locuitorii comunei Boldurești din raionul Nisporeni sunt chemați din nou la urne pentru a-și alege primarul, în urma anulării rezultatului inițial al alegerilor. Până la ora 09:00, doar 60 de alegători, adică 2,07% din totalul așteptat, și-au exprimat votul. Cele trei secții de votare au fost deschise la ora 07:00 și vor rămâne deschise până la ora 21:00.
Votarea repetată a fost decisă de Comisia Electorală Centrală (CEC) după ce Curtea de Apel Bălți a anulat rezultatul turului doi din 1 iunie, în care fusese declarat învingător Nicanor Ciochină. Acesta a fost exclus recent din cursa electorală, fiind cercetat penal pentru accidentarea mortală a unui adolescent, părăsirea locului faptei și tentativa de mușamalizare a incidentului.
CEC a anulat înregistrarea lui Ciochină pe 18 iulie, cu două zile înainte de scrutin, în urma unei contestații depuse de candidatul independent Sergiu Bulicanu. Autoritatea electorală a constatat că fostul candidat nu s-a suspendat din funcție și a utilizat resurse administrative în campanie.
Pentru acest scrutin au fost tipărite 2.888 de buletine de vot, toate în limba română. Alegătorii pot vota un singur candidat, în timp ce celălalt este marcat cu mențiunea „Retras”. Alegerile din Boldurești sunt organizate în contextul în care Ciochină și-a pierdut mandatul anterior, fiind în arest preventiv între mai 2024 și februarie 2025.






