VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Litvinenco și-a încheiat mandatul de ministru al Justiției: „Și în Moldova poate fi edificat un stat de drept veritabil”

Sergiu Litvinenco a transmis un mesaj de mulțumire adresat colegilor din Ministerul Justiției. Fostul ministru și-a exprimat încrederea că Guvernul care va fi învestitit azi împreună cu echipa minunată a Ministerului Justiției „vor merge înainte pe calea reformelor pe care le-a inițiat”.

Într-o postare pe o rețea de socializare, fostul ministru al Justiției a declarat că a fost onorat să fie parte a unui Guvern care a obținut pentru Republica Moldova statutul de țară-candidat de aderare la Uniunea Europeană și care a reușit să lanseze reforme curajoase, în pofida unui context regional extrem de dificil.

Totodată, fostul ministru a evidențiat și succesele sale obținute în cadrul ministerului.

„Reformele pe care le-am demarat în această perioadă au fost așteptate decenii la rând și tocmai de aceea, atât eu, cât și colegii mei, ne-am dorit ca aceste transformări să fie ireversibile, iar noi toți, oamenii acestei țări, să nu mai ajungem niciodată în situația în care legea să fie sfidată, iar justiția, călcată în picioare.

Reforma de curățare a sistemului de justiție de oameni corupți și lipsiți de integritate a întâmpinat o rezistență dură anume din cauza marilor corupți, care s-au simțit de neînvins ani la rândul și nu au vrut să cedeze sferele de influență. În curând vom avea un nou Consiliu Superior al Magistraturii, o componență reînoită a Consiliului Superior al Procurorilor, iar până la final de an – o nouă Curte Supremă de Justiție. Procesul de curățare va continua și la nivelurile următoare. Acest proces de curățare va da rezultate tot mai evidente în special pe termen mediu și lung.

Astăzi, în Moldova, dosarele penale pot fi judecate în lipsa persoanei, dacă aceasta se eschivează de la urmărirea penală sau de la judecată. Asta ne va permite tragerea la răspundere a infractorilor care au fugit din țară și să confiscăm averea lor. De asemenea, au fost inițiate investigații penale față de lideri și exponenții tuturor grupărilor oligarhice, dar și asupra persoanelor care au furat din banii publici. Tot în anul curent am demonstrat și primele succese în returnarea unor active ale statului. Ne-am bucurat cu toții când Aeroportul Internațional Chișinău a revenit Statului și cetățenilor. Astfel de vești bune pentru oameni vor tot continua să vină.

Sunt sigur că Guvernul care va fi învestitit azi împreună cu echipa minunată a Ministerului Justiției vor merge înainte pe calea reformelor pe care le-am inițiat. Moldova are potențial să devină un model de democrație europeană. Depinde de noi toți ca acest obiectiv ambițios să devină realitate.

Eu cred că și în Moldova poate fi edificat un stat de drept veritabil! Vă mulțumesc tuturor! A fost o onoare să-mi servesc țara!”, a scris Litvinenco într-o postare publicată pe Facebook.

Sergiu Litvinenko a ocupat funcția de ministu al Justiției în guvernul Gavrilița care a demisionat la data de 10 februarie. Veronica Mihailov-Moraru, este propusă pentru funcția de ministru al Justiției în guvernul Recean care urmează să fie investit astăzi, 16 februarie.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.