VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Litigiile dintre consumator și comerciant ar putea fi soluționate în afara instanței de judecată

Litigiile în materie de consum ar putea fi soluționate în afara instanței de judecată, iar procedura de soluționare extrajudiciară a litigiilor privind protecția consumatorilor va fi gratuită. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în lectura a doua, în cadrul ședinței plenare din 24 noiembrie.

Potrivit Parlamentului, autorii documentului propun instituirea soluționării alternative a litigiilor (SAL), întrucât acest instrument este unul mai flexibil, mai rapid și oferă beneficii atât consumatorilor, cât și comercianților. SAL va putea fi utilizat pentru orice sector de piață, cu excepția serviciilor de sănătate și de educație.

Respectiv, în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor va fi înființată o structură responsabilă de derularea procedurilor SAL. De menționat că entitățile SAL vor trebui să îndeplinească anumite criterii de calitate, să asigure imparțialitatea, transparența și echitatea, iar termenul de soluționare a litigiilor va fi de 90 de zile.

Totodată, modificările legislative propuse se mai referă la asigurarea drepturilor consumatorilor care au acces la conținut digital, servicii digitale sau achiziționează astfel de produse. Mai exact, vânzătorul va avea obligația să ofere actualizarea conținutului digital sau a serviciului digital integrat în bunul vândut.

Proiectul de modificare a Legii privind protecția consumatorilor a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Inițiativa legislativă transpune în legislația națională mai multe directive și regulamente ale Uniunii Europene.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.