O bucată de beton s-a desprins pe 16 iulie de pe Podul Ismail din Chișinău și a căzut direct pe carosabil, în fața șoferilor. Incidentul, care putea avea urmări tragice, readuce în prim-plan starea critică a uneia dintre cele mai importante artere rutiere ale Capitalei.Într-o conferință de presă organizată joi, deputatul PAS Lilian Carp și vicepreședintele fracțiunii PAS din CMC, Dumitru Ivanov, au cerut intervenția imediată pentru reabilitarea podului, acuzând administrația Ceban de neglijență gravă, lipsă de acțiune și periclitarea siguranței publice. Pe de altă parte, municipalitatea acuză partidul Pas de manipulare.
Ceea ce cerem noi lui Ceban este să lase balurile și scandalurile și să se aseze la masa de discuții cu consilierii despre probeleme Chișinăului, deoarece Chisinaul este despre oameni. Îi cerem lui Ceban să lase victimizarea, istericile și agresivitatea și proiectele de fațadă și să discutăm despre adevarate proiecte ale Chișinăului, a spus deputatul PAS, Lilian Carp.
Potrivit PAS, structura podului nu a beneficiat niciodată de o reparație capitală. Grinzile și pilonii din beton sunt fisurați și corodați, iar hidroizolația căii de rulare a expirat de peste 25 de ani, favorizând infiltrarea apei și deteriorarea armăturii de rezistență.
Primăria lui Ceban din cauza ignoranței pe care o arată de a lungul timpului poate duce la cazuri tragice.Noi nu trebuie să așteptăm o tragedie că să reparăm acest pod.La fel, soferii și pietonii care traversează acest pod nu se simt în siguranță. și crăpăturile vizibile pot să cedeze la un momnet dat, a spus vicepreședintele formațiunii PAS din CMC.
Cererile PAS sunt publicarea imediată a proiectului tehnic de reabilitare, demararea discuțiilor cu autoritățile centrale pentru finanțare, introducerea subiectului pe ordinea de zi a CMC și a bugetului municipal.Cei doi reprezentanți ai PAS au criticat dur lipsa de acțiune a edilului Ion Ceban, pe care l-au acuzat că preferă „fotografiile de pe dronă și lozincile de pe bannere în locul soluțiilor concrete”. De cealată parte, municipalitatea spune că Partidul PAS manipulează opinia publică în legătură cu reabilitarea podului de de pe strada Ismail”. Potrivit autorităților capitalei, la podul Ismail au fost efectuate lucrări de conservare a structurii și continuă lucrări de mentenanță, pentru asigurarea securității, urmând ca podul să fie reabilitat.