VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

La reuniunea Consiliului UE, Klaus Iohannis a vorbit despre necesitatea continuării și extinderii sprijinului pentru R. Moldova

Preşedintele României, Klaus Iohannis, susține necesitatea continuării și a extinderii sprijinului pentru Republica Moldova. Totodată, liderul de la Cotroceni a salutat progresele remarcabile obținute de autoritățile de la Chișinău, inclusiv pe calea aderării la Uniunea Europeană, în ciuda provocărilor multiple cu care se confruntă din partea Federației Ruse. Mesajul a fost transmis în cadrul reuniunii Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei.

Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale din România, citat de deschide.md, principalele teme pe agendă au fost numirile pentru posturile de conducere în cadrul instituțiilor europene pentru următorul ciclu instituțional, adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029, situația din Ucraina, Orientul Mijlociu, securitatea și apărarea, competitivitatea, migrația. Discuțiile au vizat, de asemenea, regiunea Mării Negre, Republica Moldova, Georgia, precum şi aspecte legate de amenințările hibride.

În cadrul discuției pe tema Agendei Strategice a Uniunii pentru perioada 2024-2029, Klaus Iohannis a subliniat că documentul trebuie să reflecte angajamentul comun de a continua eforturile în direcția unei Uniuni mai puternice, mai reziliente și mai influente la nivel internațional. De asemenea, președintele României a accentuat faptul că noua Agendă Strategică trebuie să evidențieze avansarea politicii de extindere, dar şi unitatea Uniunii în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina şi importanța cooperării dintre UE şi NATO.

În contextul discuției privind situația din Ucraina, Klaus Iohannis a insistat asupra necesității continuării sprijinului pentru Ucraina atât timp cât va fi necesar, pe toate palierele, cu un accent particular pe asigurarea unui răspuns adecvat la nevoile militare imediate, îndeosebi în ceea ce privește apărarea antiaeriană. Liderul de la Cotroceni a arătat că, din perspectiva României, adoptarea cadrelor de negociere și organizarea primelor Conferințe Interguvernamentale pentru deschiderea negocierilor de aderare atât cu Ucraina, cât și cu Republica Moldova, reprezintă o confirmare a susținerii concrete pentru cele două state, o investiție importantă în viitorul acestora, dar și al Uniunii.

Klaus Iohannis a susținut, deopotrivă, necesitatea continuării și a extinderii sprijinului pentru Republica Moldova și a salutat progresele remarcabile obținute de Republica Moldova, inclusiv pe calea aderării la Uniunea Europeană, în ciuda provocărilor multiple cu care se confruntă din partea Federației Ruse.

Liderii au reiterat continuarea sprijinului pe toate dimensiunile, în mod particular privind asistența militară, și modalitățile de coordonare cu partenerii G7 pe tema valorificării veniturilor viitoare ale activelor imobilizate ale Rusiei în garantarea și rambursarea unui împrumut pentru un nou pachet de asistență financiară pentru Ucraina în valoare de până la 50 de miliarde de euro. Totodată, liderii au salutat adoptarea celui de-al 14-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și organizarea Conferințelor Interguvernamentale pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și cu Republica Moldova. Reuniunea Consiliului European a prilejuit și semnarea angajamentelor de securitate ale Uniunii Europene pentru Ucraina.

Consiliul European a adoptat și o foaie de parcurs privind reformele interne, ca parte a demersurilor de consolidare a Uniunii și a suveranității acesteia pentru îndeplinirea obiectivelor asumate pe termen lung, a capacității de acțiune în raport cu provocările complexe, precum și în contextul pregătirii pentru extindere.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.