VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

 La Parlament a început ședința solemnă dedicată celor 30 de ani de la adoptarea Constituției

Ședința solemnă consacrată celebrării celor 30 de ani de la adoptarea Constituției a început la Parlament. Evenimentul a fost deschis cu defilarea Gărzii de Onoare și intonarea imnului de stat, iar în sală sunt prezenți deputați, miniștri, foști președinți ai țării, precum și ex-deputați care au participat la ședința din 29 iulie 1994. Șeful legislativului, Igor Grosu, a menționat în discursul său că această zi aniversară reprezintă un moment important de a reflecta asupra principiilor și valorilor care au stat la baza adoptării Constituției și care continuă să formeze temelia societății, transmite IPN.

„Astăzi celebrăm Ziua Constituției Republicii Moldova. Sunt 30 de ani de la adoptarea legii supreme a țării, care reglementează viața noastră publică și existența fiecăruia în parte, care unește oamenii în jurul unui scop comun – viața sigură a cetățenilor într-o țară prosperă, într-un stat suveran, unitar și indivizibil, un stat de drept în care justiția este una funcțională, iar drepturile fundamentale ale omului sunt mai presus de toate”, a notat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a precizat că toți marcherii identitari – limba, istoria, tradiția, cultura și religia – demonstrează că moldovenii sunt europeni și au vocație europeană. Potrivit lui, statul Republica Moldova păstrează aceleași aspirații, iar după 20 octombrie, acest deziderat de integrare europeană va fi introdus în legea fundamentală a țării cu votul cetățenilor.

„Viitorul țării noastre este unul european și modelul de dezvoltare al țării noastre nu poate fi altul decât european. În numele Constituției Republicii Moldova și al acestor valori, trebuie să ne continuăm calea europeană aleasă de noi toți. Să fim fermi în această alegere și să ne ținem împreună ca un stat unitar și indivizibil”, a mai spus Igor Grosu.

La ședința solemnă participă prim-ministrul țării, Dorin Recean, senatori din România, membri ai Curții Constituționale, ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procurorilor, conducători ai instituțiilor și autorităților de stat, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în țară și ai mediului academic.

Ziua Constituției Republicii Moldova este marcată anual pe data de 29 iulie. Legea supremă a fost adoptată de Parlament la 29 iulie 1994 și a intrat în vigoare la 27 august 1994.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.