VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

La Moscova, premierul indian i-a spus lui Putin că „îi sângerează inima” când sunt ucişi copii

Premierul indian Narendra Modi, aflat la Moscova, i-a spus marţi liderului rus Vladimir Putin că moartea copiilor nevinovaţi este dureroasă şi terifiantă, acest comentariu venind la o zi după un atac letal asupra unui spital pentru copii din Kiev, pentru care Ucraina dă vina pe Rusia, relatează Reuters..

Observaţia punctuală a liderului indian, aflat în vizită oficială, este o mustrare implicită la adresa lui Putin, care, cu câteva momente mai devreme, îl întâmpinase la Kremlin pe oaspetele său cu o declaraţie plină de căldură despre importanţa legăturilor strategice dintre cele două ţări.

Ucraina afirmă că a recuperat fragmente ale unei rachete de croazieră ruseşti Kh-101 la spitalul de copii, care a fost lovit luni în timpul unui val de atacuri ruseşti ce au ucis cel puţin 41 de ucraineni în întreaga ţară.

La rândul său, Rusia susţine, fără a furniza dovezi, că a fost un sistem antirachetă ucrainean cel care a lovit spitalul.

„Fie că este vorba de război, conflict sau atac terorist, orice persoană care crede în umanitate este îndurerată atunci când există pierderi de vieţi”, a declarat premierul indian Narendra Modi. „Dar atunci când copii nevinovaţi sunt ucişi, inima sângerează şi această durere este foarte terifiantă”, i-a spus Modi gazdei sale de la Kremlin.

Nu este prima dată când Modi pare să critice Rusia cu privire la acţiunile sale din Ucraina. În septembrie 2022, el i-a spus lui Putin că „era de astăzi nu este o eră a războiului”, iar Putin a declarat la acel moment că înţelege preocupările lui Modi.

Cu toate acestea, India nu a condamnat invazia Rusiei în Ucraina şi a profitat de ocazie pentru a cumpăra cantităţi record de petrol rusesc la preţ redus, după ce sancţiunile au decimat comerţul Moscovei cu Occidentul.

Pentru Rusia, India a devenit un partener din ce în ce mai important, atât din punct de vedere economic, cât şi diplomatic, deoarece Moscova încearcă să demonstreze că încercările Occidentului de a o izola au eşuat.

Putin, vorbind marţi înaintea lui Modi, a declarat că cele două ţări se bucură de un „parteneriat strategic deosebit de privilegiat” şi i-a mulţumit pentru eforturile sale de a găsi o soluţie paşnică la război.

„Vă mulţumesc pentru atenţia pe care o acordaţi celor mai acute probleme, inclusiv pentru încercarea de a găsi modalităţi de a rezolva criza ucraineană, în primul rând prin mijloace paşnice, desigur”, a spus el.

Modi i-a răspuns: „Ca prieten, am spus întotdeauna că pacea este necesară pentru generaţiile noastre viitoare. Soluţiile nu sunt posibile pe câmpul de luptă. În mijlocul armelor, gloanţelor şi bombelor, discuţiile de pace nu pot avea succes. Trebuie să găsim calea spre pace doar prin discuţii”.

Momentul incidentului din spitalul ucrainean a fost stânjenitor pentru Modi, care şi-a început luni vizita de două zile în Rusia. În timp ce Modi împărtăşea pe X o fotografie în care îl îmbrăţişa pe Putin, care l-a primit mai întâi într-o întâlnire informală la reşedinţa sa de la Novo-Ogariovo, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este o „dezamăgire uriaşă şi o lovitură devastatoare pentru eforturile de pace să vadă liderul celei mai mari democraţii din lume îmbrăţişându-l pe cel mai sângeros criminal din lume la Moscova într-o astfel de zi”.

Departamentul de Stat al SUA a declarat luni că a transmis Indiei îngrijorarea Washingtonului cu privire la relaţia sa cu Rusia. Separat, preşedintele Joe Biden a numit ultimele atacuri asupra Ucrainei „o reamintire oribilă a brutalităţii Rusiei”.

Rusia a declarat că a lovit ţinte militare, iar Kremlinul a repetat insistent că Rusia nu vizează civili.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.