VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Kremlinul anunță disponibilitatea lui Putin pentru negocieri cu Macron privind războiul din Ucraina

Kremlinul a declarat că președintele Rusiei, Vladimir Putin, este dispus să poarte negocieri cu președintele Franței, Emmanuel Macron, pe tema războiului din Ucraina, relatează DW. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat agenției RIA Novosti.

Potrivit lui Peskov, Moscova vede pozitiv posibilitatea reluării dialogului la nivel înalt, cu condiția existenței unei voințe politice comune. El a subliniat că eventualele contacte ar trebui să urmărească înțelegerea pozițiilor reciproce și nu „citirea de morală”.

- Advertisement -

„Președintele Putin este întotdeauna gata să-și explice pozițiile în mod detaliat, sincer și consecvent interlocutorilor săi”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În luna iulie, Emmanuel Macron și Vladimir Putin au avut prima convorbire telefonică după o pauză de aproape trei ani. Discuțiile au vizat războiul din Ucraina, escaladarea tensiunilor dintre Iran și Israel, precum și loviturile americane asupra unor obiective nucleare din Iran. Cei doi lideri au convenit atunci să mențină contactul pentru coordonarea pozițiilor privind situația din Orientul Mijlociu.

Vineri, 19 decembrie, președintele Franței s-a pronunțat public pentru reluarea dialogului cu Vladimir Putin, menționând că negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina sunt în interesul atât al Europei, cât și al Ucrainei.

În aceeași zi, liderii Uniunii Europene au decis, la summitul de la Bruxelles, acordarea unui împrumut fără dobândă de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, destinat acoperirii deficitului bugetar și consolidării capacității de apărare. Totuși, statele membre nu au ajuns la un consens privind utilizarea activelor rusești înghețate în UE pentru finanțarea acestui sprijin.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.