VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Klaus Iohannis: România va oferi R. Moldova și Ucrainei tot sprijinul pentru cât timp va fi necesar, inclusiv pentru aspirațiile lor europene

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că România a gestionat exemplar situaţia fără precedent la frontiera UE şi a NATO generată de războiul din Ucraina provocat de Federaţia Rusă, arătând că profilul României a crescut exponenţial la nivel regional, european şi global și subliniind că România va sprijini în continuare atât Chișinăul, cât și Kievul, atât timp cât va fi necesar.

„A fost un an edificator pentru identitatea noastră ca ţară pe plan extern, România acţionând imediat, ferm şi decisiv. Am gestionat exemplar, aş spune, printr-un răspuns multidimensional, o situaţie fără precedent la frontiera Uniunii Europene şi a NATO. Iar profilul României a crescut exponenţial la nivel regional, european şi global”, a spus președintele României, într-un discurs susținut la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România în care a evocat rezultatele acțiunii externe a României în 2022 și în care a reafirmat că, în 2023, România își va urmări obiectivele de politică externă pe baza celor trei piloni esențiali, scrie Caleaeuropeana.ro.

Vorbind despre Republica Moldova, Klaus Iohannis a subliniat că și în anul 2022 România a fost alături de cetățenii acestei țări.

„Am susținut Republica Moldova prin acțiuni concrete în plan bilateral, prin asistența pe multiple planuri – amintesc aici că asigurăm peste 80% din necesarul de energie electrică –, prin crearea Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, alături de Germania și Franța, precum și în plan european. Acordarea statutului de candidat a fost un succes la care am contribuit substanțial și decisiv”, a explicat el.

Șeful statului a asigurat că răspunsul României la criza provocată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei va continua să fie multidimensional și cuprinzător.

„Vom continua să sprijinim Ucraina și Republica Moldova, inclusiv aspirațiile lor europene și euroatlantice, după caz. Repet aici ceea ce am transmis la Kiev și la Chișinău – România va oferi tot sprijinul, pentru cât timp va fi necesar”, a conchis președintele, nu înainte de a reaminti că printre interesele strategice ale României se află și obiectivul asigurării, la standard european, a drepturilor persoanelor aparținând comunităților românești din vecinătate.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.