VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Klaus Iohannis: Ne dorim pentru Moldova şi Ucraina ca aderarea să se producă repede, dar asta nu înseamnă de azi pe mâine

Preşedintele României Klaus Iohannis a declarat că „noi, România, ne dorim pentru Moldova şi Ucraina ca aderarea să se producă repede, dar asta nu înseamnă de azi pe mâine”. Declarații au fost făcute după ce astăzi Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare la UE a ambelor țări. Șeful statului român a precizat că şi statele care sunt deja în UE trebuie să se pregătească suplimentar pentru această aderare.

Șeful statului a mai declarat miercuri, în Belgia, că procedurile și felul în care merg negocierile sunt aspecte la care ambele părți trebuie să lucreze, dar s-a arătat deopotrivă optimist spunând că în câțiva ani pașii necesari vor fi făcuți și de o parte, dar și de cealaltă, scrie Digi24.

”Noi ştim că aceste negocieri de aderare durează ani de zile, ştim din experienţa proprie şi vedem bunăoară că pentru unele state din Balcanii de Vest ele durează deja foarte mult. Evident că noi ne dorim să înceapă rapid negocierile, aia nu înseamnă aderare ci înseamnă negocierile şi pregătirea pentru aderare”, a spus preşedintele Klaus Iohannis. ”Noi, România, ne dorim de exemplu pentru Moldova şi Ucraina ca aderarea să se producă repede, dar asta nu înseamnă de azi pe mâine. În paralel, sunt perfect de acord că Uniunea trebuie la rândul ei să facă nişte modificări”, a completat şeful statului, precizând că a spus şi la ultimul Consiliu informal din Granada că ”nu doar candidaţii trebuie să fie pregătiţi pentru aderare ci şi noi, care suntem deja Uniunea Europeană, trebuie să ne pregătim suplimentar pentru această aderare. Este nevoie de îmbunătățirea procedurilor, de îmbunătăţirea unor procedee de negociere. De lucru este şi de o parte, şi de alta. Eu sunt optimist că în câţiva ani vom reuşi să facem paşii necesari şi de o parte şi de cealaltă parte”, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.

Comisia Europeană (CE) recomandă miercuri, 8 noiembrie, Consiliului European deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova și Ucrainei la UE.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.