VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Katalin Kariko şi Drew Weissman, pionierii vaccinurilor ARNm împotriva COVID-19, au câștigat premiul Nobel pentru Medicină

Adunarea Nobel de la Karolinska Institutet a decis astăzi să acorde Premiul Nobel pentru Medicină lui Katalin Karikó şi Drew Weissman pentru descoperirile lor privind modificările bazelor nucleice care au permis dezvoltarea unor vaccinuri ARNm eficiente împotriva COVID-19.

Descoperirile celor doi laureaţi ai Premiului Nobel au fost esenţiale pentru dezvoltarea unor vaccinuri ARNm eficiente împotriva COVID-19 în timpul pandemiei care a început în 2020.

„Prin descoperirile lor revoluţionare, care au schimbat în mod fundamental înţelegerea noastră despre modul în care ARNm interacționează cu sistemul nostru imunitar, laureaţii au contribuit la ritmul fără precedent de dezvoltare a vaccinurilor în timpul uneia dintre cele mai mari ameninţări la adresa sănătăţii umane din epoca modernă, potrivit Institutului Karolinska. 

Cei doi cercetători au publicat în 2005 o lucrare care, deși la vremea aceea nu a primit multă atenție în lumea medicinei, a pus bazele dezvoltării vaccinurilor anti-Covid pe baza tehnologiei ARN mesager, folosite în timpul pandemiei și care antrenează sistemul imunitar să recunoască și să lupte împotriva virușilor și bacteriilor.

Premiul din acest an a fost majorat cu un milion de coroane, la 11 milioane de coroane (950.000 de euro) pe fondul deprecierii monedei suedeze. Premiul Nobel este considerat cel mai prestigios premiu în domeniile în care este acordat. Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat de 113 ori, din 1901 până în prezent. 225 de oameni de știință au fost premiați, dintre care doar 12 au fost femei. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.