VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Judecătorii și-au menținut decizia. Arina Corșicova, candidata de rezervă a lui Șor, nu va participa în turul doi de scrutin

Candidata independentă Arina Corșicova, susținută de oligarhul fugar Ilan Șor nu va participa în turul doi de scrutin la Bălți. Decizia a fost luată la 13 noiembrie de Judecătoria Bălți. Avocatul Arinei Corșicova a declarat că va ataca decizia instanței la Curtea de Apel Bălți, scrie nordnews.md.

Candidata independentă pentru funcția de primar al mun. Bălți, Arina Corșicova, susținută deschis la alegerile din 5 noiembrie de fugarul Ilan Șor și Partidul ”Șansă”, a câștigat 21,52% din sufragii. Aceasta s-a clasat pe locul al doilea la scrutinul din 5 noiembrie, la mică distanță de Alexandr Petkov, candidatul formațiunii ”Partidul Nostru”.

Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Bălți a scos-o pe Corșicova din cursa electorală din 7 noiembrie, în urma unor sesizări ale Poliției, dar și pentru că reprezentanții Partidului Schimbării au depus o sesizare la CEC, unde se menționează că exponenta lui Șor figurează în hotărârea Curții Constituționale de scoatere în afara legii a partidului fugarului.

Astfel, Alexandr Petkov se va duela în turul II al alegerilor din 19 noiembrie cu reprezentantul socialiștilor, Maxim Moroșan, care s-a clasat pe locul al treilea, acumulând 19% din voturi.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.