VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Italia acordă 10 milioane de euro pentru compensarea facturilor la energie

Republica Moldova va beneficia de 10 milioane de euro din partea Italiei pentru compensarea facturilor la energie, instalarea contoarelor inteligente de energie electrică și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor. Un acord, în acest sens, a fost semnat la Casa Guvernului de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Guvernul Italiei.

Potrivit Guvernului, acordul semnat astăzi va contribui la compensarea cheltuielilor pentru energie ale gospodăriilor vulnerabile din punct de vedere energetic, în următoarea perioadă de încălzire.

Totodată, cu suportul părții italiene, urmează a fi  instalate contoare care vor ajuta la o utilizare mai rațională a electricității, în special, în orele de vârf. Datorită rețelelor inteligente, consumatorii vor putea opta pentru tarife flexibile și vor putea utiliza aparatele electrocasnice în orele în care energia este mai ieftină.

Cu sprijinul Guvernului Italiei și al PNUD, pe mai multe clădiri publice, inclusiv spitale, vor fi instalate panouri fotovoltaice.

Prin urmare, instituțiile vor putea să reducă semnificativ costurile pentru energie, iar economiile ar putea fi direcționate pentru îmbunătățirea serviciilor esențiale oferite populației.

Totodată, asociațiile de proprietari vor fi ajutate să implementeze măsuri de reabilitare energetică în clădirile rezidențiale, cum ar fi izolarea blocurilor, înlocuirea ferestrelor, izolarea termică a fațadelor și modernizarea sistemelor de distribuție a căldurii.

Fondul de Vulnerabilitate Energetică a fost creat în 2022 de Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene, Slovaciei și PNUD. În sezonul de încălzire 2022 – 2023, aproximativ 895.000 de gospodării au beneficiat de compensații în factură, nivelul sărăciei energetice fiind redus cu 43%.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.