VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Iran: O uzină de armament din centrul țării a fost atacată cu drone

Ministerul apărării din Iran susține că trei drone kamikaze, de mici dimensiuni, au atacat o facilitate militară din orașul Isfahan, aflat la 400 de kilometri sud de Teheran, transmite Reuters. 

„Una dintre drone a fost lovită de apărarea antiaeriană, iar celelalte două au explodat în aer. Din fericire, acest atac nereușit nu a provocat pierderi de vieți omenești și a provocat pagube minore acoperișului fabricii de armament”, se arată într-un comunicat transmis de agenția de știri de stat IRNA.

Regimul de la Teheran a precizat că „atacul nu a făcut victime, ci doar pagube minore la acoperișul unei clădiri”. Amploarea prejudiciului nu a putut fi confirmată în mod independent.

Reacția oficială a Iranului se înscrie într-un tipar de răspuns manifestat de autorități în cazul unor incidente similare – după ce, în primă instanță, au încercat să susțină că au fost tentative eșuate, s-au văzut obligate să recunoască amploarea pagubelor în fața imaginilor prin satelit și a altor dovezi ce au apărut ulterior în spațiul public.

Imaginile de la Isfahan par a arăta o explozie, mult mai puternică decât cele produse de tirurile antiaeriene. În provoncia Isfahan se află și centrul de îmbogățire a uraniului de la Natanz, dar și baza militară aeriană a avioanelor F-14, pe care Iranul le-a primit de la SUA înainte de Revoluția Islamică din 1979.

Atacul de la Isfahan s-a produs sâmbătă seara, la ora locală 23.30. Cu mai bine de o oră și jumătate înainte, un cutremur puternic, dar de suprafață, avusese loc în apropierea graniței cu Turcia, în orașul Khoy. Pe rețelele de socializare circulă imagini, a căror autenticitate nu a fost verificată, ce par a arăta o explozie în momentul producerii cutremurului.

Totuși, corelația acestora nu este neapărat necesară, putând fi vorba de explozia unui transformator electric. De asemenea, tot pe rețelele de socializare sunt informații privind alte atacuri, asupra unor ținte din alte orașe iraniene, dar nici acestea nu s-au confirmat până în prezent.

După cutremur și după atacul cu drone de la Isfahan, agențiile iraniene au raportat un incendiu puternic la rafinăria din Tabriz, un oraș de 1,5 milioane de locuitori, aflat aproape de granița cu Azerbaidjan, dar și de locul cutremurului de aseară.

Associated Press pune toate aceste ciudate evenimente la un loc, fără a indica în mod clar o legătură între ele.

Iranul este acuzat de comunitatea internațională că furnizează Rusiei drone kamikaze cu care aceasta atacă Ucraina. În același timp, Iranul este într-un coflict istoric cu Israelul, care a fost lovit în ultimele zile de atentate teroriste.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.