VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ion Hadârcă: La Adunarea din 21 mai ar trebui să vină minimum jumătate de milion de oameni

La Adunarea „Moldova Europeană” ar trebui să fie prezenți cel puțin jumătate de milion de oameni care-și vor manifesta dorința sinceră de integrare europeană. Este opinia ex-deputatului și semnatarului Declarației de Independență, Ion Hadârcă. Potrivit fostului parlamentar, prezența masivă a oamenilor în Piața Marii Adunări Naționale va fi o dovadă a coeziunii poporului și un mesaj de susținere a actualei guvernări, mandatată de cetățeni să înceapă negocierile de aderare a Republicii Moldova la UE.

Ex-deputatul Ion Hadârcă spune că duminică va fi prezent în Piața Marii Adunări Naționale pentru a susține vectorul european al Republicii Moldova, singura opțiune viabilă de dezvoltare și modernizare a țării, notează IPN. Primul președinte al Frontului Popular din Moldova spune că solidaritatea și coeziunea concetățenilor noștri este extrem de importantă acum pentru a asigura stabilitatea în regiune și pentru a evita deschiderea unui al doilea front.

„Sunt invitat de colegii din grupul Parlamentul 90, mi-ar plăcea să fie o invitație ca să le amintesc de prima Mare Adunare Națională. Îngrijorarea cea mare este să nu existe provocări. E important să fie o manifestare de amploare, minimum jumătate de milion ar trebui să vină, ca să demonstrăm că este într-adevăr o Adunare Națională, nu doar o convocare a cetățenilor. Va fi un mesaj că susținem aspirațiile noastre spre Europa, spre libertate, spre dreptul nostru de a ne hotărî soarta fără niciun amestec din exterior. Încă există o mare incertitudine în regiune și orice scânteie ar putea provoca o izbucnire din spate. Rusia asta își dorește, să provoace un al doilea front, ceea ce este inadmisibil”, a spus Ion Hadârcă în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit fostului parlamentar, tribuna unui eveniment de amploare cum va fi cel de duminică este atrăgătoare pentru toți politicienii, însă discursuri ar trebui să susțină doar persoanele care au demonstrat prin fapte că susțin valorile europene.

„Sigur, este o tribună prestigioasă care va rămâne în istorie. Vorbitori la eveniment trebuie să fie cei care împărtășesc cu adevărat valorile europene, reprezentanții intelectualității, cei din spațiul spiritul, cultural, chiar din spațiul bisericii noastre naționale. Ar trebui să fie adoptată decizia ce va cuprinde mai multe puncte esențiale, continuarea cursului european, susținerea politicii oficiale a celor care sunt mandatați de către electorat ca să împărtășească acest program proeuropean de integrare europeană, de începere a negocierilor pentru a obține statutul cu drepturi depline de membru al Uniunii Europene ”, a mai spus semnatarul Declarației de Independență, Ion Hadârcă.

Potrivit programului oficial al Adunării „Moldova Europeană”, evenimentul va fi inaugurat cu intonarea imnului Republicii Moldova de către soprana Valentina Naforniță. Moldova Youth Orchestra și corul „Moldova” vor interpreta imnul Uniunii Europene. Ulterior, discursuri vor rosti președinta Maia Sandu și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Maestrul Eugen Doga va interpreta „Odă Europei”, iar ulterior vor urma și alte adresări către cetățeni. Începând cu ora 12.00, în scena din Piața Marii Adunări Naționale vor veni cu un recital și cuvânt de susținere Moldova Youth Orchestra, Cristofor Aldea-Teodorovici și Cătălin Josan. De la ora 12.30 vor urma alte adresări către cetățeni, iar pentru ora 13.00 este planificată adoptarea Rezoluției Adunării „Moldova Europeană”. După, în scenă va evolua Vali Boghean Band, precum și Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.