România este dispusă să sprijine Republica Moldova în orice scenariu. Declarația a fost făcută miercuri, 22 februarie, de președintele României, Klaus Iohannis, la Ambasada României la Varşovia, după reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9).
„Rusia a purtat permanent în ultimii ani un aşa-numit război hibrid, asta însemnând şi forţă militară, dar şi dezinformare. Şi aceste lucruri le cunoaştem. Ştim că a existat tot timpul o presiune asupra Moldovei pentru a induce nesiguranţă şi posibil şi instabilitate în Moldova şi în politica moldoveană. Nu avem informaţii acum că acţiuni practice ar fi iminente, dar nu trebuie să subestimăm importanţa acestor atacuri informaţionale. Oamenii din Moldova se simt ameninţaţi, se simt în nesiguranţă dacă află despre astfel de intenţii”, a spus şeful statului român, transmite Agerpres.
Iohannis a arătat că în acest context, România şi românii joacă un rol important pentru a le da asigurări cetăţenilor moldoveni că sunt alături de ei, „nu numai cu vorba, ci şi cu fapta, cu energie, cu carburant, cu lemn, cu bani, cu consultanţă şi multe alte lucruri”.
„România este nu doar pregătită, este dispusă să sprijine Moldova în orice scenariu. Cum va arăta acest sprijin concret depinde de evoluţia situaţiei geopolitice. În momentul acesta, ştiţi foarte bine că îi sprijinim cu electricitate, gaz şi aşa mai departe, îi ajutăm să-şi reformeze instituţiile, dar suntem dispuşi şi eu, personal, sunt dispus să mergem mult mai departe, dacă situaţia o va impune”, a adăugat Iohannis.
La reuniunea extraordinară a Formatului B9, care a avut loc la Palatul prezidenţial din Varşovia, au participat şi preşedintele SUA, Joe Biden, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.