VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Influențele politice și tranzacțiile din afara țării, principalii inamici ai Guvernului în campania electorală

Ministerul de Interne, Vama și Serviciul de Informații și Securitate monitorizează strict orice tranzacție dubioasă din afara țării pentru finanțarea concurenților. De asemenea, instituțiile statului vor contracara orice influențe politice din exterior și vor sancționa orice donație suspectă. Declarația a fost făcută de secretarul general al Guvernului, Artur Mija, care a vorbit azi despre acțiunile executivului pentru buna desfășurare a alegerilor locale din 5 noiembrie.   

”Orice tentativă de a denatura votul popular trebui sancționată, iar cei care planifică fraudă, să știe că instituțiile statului nu vor tolera tentative de subminare a democrației. Răbdarea cetățenilor s-a terminat, statul va sancționa dur orice încercare de furt a voturilor, de influențare a alegerilor din afara țării și orice implicare de bani murdari. MAI se va asigura că poliția investighează orice fraudă. Grupul de lucru va solicita Serviciului Vamal, SIS, MAI să investigheze tranzacțiile dubioase din afara țării pentru finanțarea partidelor”, a declarat Artur Mija.  

Funcționarul a vorbit și despre recentele acțiuni și despre agenda pentru perioada electorală a grupului de lucru privind organizarea scrutinului, unde sunt delegați reprezentanți din CEC, SIS, ASP, Ministerul Muncii, Fisc, MAI, Ministerul Infrastructurii și Ministerul Economiei.

”Au fost elaborate proceduri de intervenții pentru depistarea mitei, organizarea concertelor electorale și transportarea alegătorilor. Guvernul nu va admite utilizarea resurselor administrative și implicarea funcționarilor în campanii în timpul orelor de lucru. Să fie monitorizate întrunirile electorale”, a mai adăugat secretarul general al Guvernului.

La alegerile locale din 5 noiembrie urmează să fie aleși 898 de primari și peste 11 mii de consilieri locali, raionali și municipali.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.