VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Începe prima etapă de înscriere în clasa I în Capitală

Părinții vor putea depune, de luni, 3 aprilie, actele pentru înscrierea copiilor în clasa I. Procedura va avea loc în două etape până în data de 16 iunie.

Primăria Chișinău anunță că toate actele vor putea fi depuse pe platforma escoala.chisinau.md. În prima etapă, care va dura până în 26 mai, vor fi depuse și examinate cererile părinților ai căror copii împlinesc vârsta de 7 ani până în 1 septembrie 2023. Iar în perioada 2-16 iunie, în cadrul celei de-a doua etape, urmează să fie recepționate cererile pentru copiii care vor împlini vârsta de 7 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2023, dar și cererile celor care nu au reușit să depună actele în prima etapă.

Autoritățile municipale reamintesc faptul că este obligatoriu ca viza de reședință a părinților să corespundă cu districtul școlar. Dosarul urmează să conțină cererea de înscriere a copilului, buletinul de identitate al părintelui și certificatul de naștere al copilului.

Situațiile de excepție a copiilor, care pe parcursul celor două etape nu au fost înscriși în clasa I, vor fi examinate de comisiile instituționale și de cea municipală în perioada 21- 30 august, în limita locurilor libere.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.