VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Încep lucrările de implementare a proiectelor selectate în cadrul Programului național „Satul European”

În Programul național „Satul European”, proaspăt lansat de către autorități, sunt incluse 492 de proiecte de dezvoltare locală, în valoare totală de două miliarde de lei.

Vicepremierul Andrei Spînu, în carul emisiunii ”Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei a anunțat că deja a fost semnat primul contract.

”În cursul săptămânii curente, Oficiul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală va demara procedura de semnare a contractelor de finanțare cu primarii localităților beneficiare,” a menționat Spînu.

Recent Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNCDRL) a aprobat Planul anual de finanțare pentru proiectele de dezvoltare locală din mijloacele Fondului național pentru dezvoltare regională și locală (FNDRL) a proiectelor de dezvoltare locală pentru anul 2022. 

Astfel, suma alocațiilor din FNDRL pentru proiectele de dezvoltare locală este de 662,6 milioane de lei, dintre care 342,7 milioane de lei sunt destinați pentru îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare, 305,5 milioane de lei pentru construcția și renovarea infrastructurii sociale și 14,1 milioane de lei pentru cofinanțarea proiectelor implementate din sursele de asistență externă.

De asemenea, a fost aprobată asumarea finanțării integrale din Fond pentru unele proiecte de importanță națională (dezvoltarea Grădinii Botanice ca destinație ecoturistică și consolidarea, conservarea și dezvoltarea infrastructurii turistice din cadrul Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi”).

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.