VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Încă patru străzi și bulevarde din Chișinău vor avea benzi destinate transportului public

Printre proiectele municipalității pentru fluidizarea traficului din Capitală se regăsește și extinderea listei străzilor cu benzi dedicate pentru transportul public. Autoritățile lucrează la un complex de soluții care vor crește viteza de tranzitare a orașului cu transportul public de pasageri. Anunțul a fost făcut de Vitalie Mihalache, șeful Direcției generale mobilitate urbană Chișinău, în cadrul emisiunii „Consens Național” de la RLIVE TV.

Mihalache a numit șoseaua Hâncești, strada Gheorghe Asachi, bulevardele Decebal și Mircea cel Bătrân, printre arterele care vor avea benzi dedicate transportului public, până în toamnă. El a menționat că proiectele implementate anterior au dus la creșterea vitezei de deplasare a transportului public de pasageri.

„Un troleibuz ajunge acum de la Flacăra până la strada Ismail în 17 minute, anterior avea nevoie de aproape 40-45 de minute pentru a traversa acest tronson. Viteza medie de deplasare a transportului public este astăzi de 20-25 kilometri, dar vrem să îmbunătățim și acest rezultat”, a menționat șeful Direcției generale mobilitate urbană Chișinău.

Prezent la emisiune, Ilie Bricicaru, directorul Observatorului de siguranță a infrastructurii rutiere din cadrul Universității Tehnice a Moldovei a spus că anterior viteza medie de circulație a transportului public din Chișinău era în aproximativ 16 kilometri pe oră. El a chemat autoritățile să revadă funcțiile străzilor din Capitală pentru o mai bună planificare a acestora.

„Chișinăul nu are un document care să determine ierarhia funcțională a infrastructurii. Ce fel de străzi avem astăzi în oraș. Asta ne-ar ajuta să înțelegem mai bine unde și cum investim și ce reguli stabilim pentru aceste zone”, a menționat expertul.

Primele benzi dedicate transportului public de pasageri au apărut în Chișinău în anul 2020. Astăzi în oraș sunt nouă străzi cu benzi dedicate cu o lungime totală de aproximativ 20 de kilometri de drum. Pe benzile dedicate transportului public au dreptul să circule troleibuzele, autobuzele, microbuzele în regim de maxi-taxi, bicicletele, trotinetele și serviciile de urgență.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.