VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

În SUA, Maia Sandu a avut întrevederi cu Președinta Camerei Reprezentanților și Administratoarea USAID

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a început luni, 5 decembrie vizita în Statele Unite ale Americii cu o întrevedere cu Samantha Power, Administratoarea Agenției pentru Dezvoltare Internațională a SUA (USAID) și cu Nanci Pelosi, Președinta Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite.

Lidera de la Chișinău a mulțumit Statelor Unite pentru că, timp de peste 30 de ani, au susținut și susțin, inclusiv prin programele USAID, eforturile noastre de a transforma viața oamenilor spre mai bine.

„Începând cu anul 1992, datorită fondurilor de peste 1,7 miliarde de dolari oferite țării noastre, Statele Unite ajută R. Moldova să-și modernizeze economia, creând întreprinderi mici și mijlocii; agricultura – în special, sectorul vitivinicol; să-și dezvolte turismul, industria ușoară și cea creativă”, a spus Președinta Maia Sandu.

Șefa statului a menționat, de asemenea, că partenerii americani ne susțin în angajamentul nostru de a scăpa de corupție și de a reforma justiția, în consolidarea societății civile și a presei independente.

„Am mulțumit și pentru ajutorul angajat, de 75 de milioane USD ca asistență umanitară și aproape 124 de milioane USD ca asistență economică și de securitate, pentru a gestiona consecințele războiului din vecinătate și a face față celei mai grave crize energetice de până acum”, a subliniat Președinta Maia Sandu în cadrul întrevederii cu Samantha Power, Administratoarea USAID.

În cadrul întrevederii cu Nanci Pelosi, cele două oficiale au vorbit despre dificultățile pe care le întâmpină Moldova și întreaga noastră regiune din cauza războiului Rusiei contra Ucrainei, și despre soluțiile pe care încercăm să le găsim pentru a face față actualelor crize.

„Am subliniat importanța sprijinului SUA pentru consolidarea democrației în țara noastră și pentru avansarea reformelor, în special după ce am devenit stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Am vorbit, de asemenea, despre riscurile de securitate regională și despre impactul crizei energetice asupra cetățenilor noștri și a economiei țării, și am spus că parteneriatul american este esențial pentru a le face față”, a spus Președinta Maia Sandu.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.