VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

În Statele Unite au ajuns plicurile cu buletinele pentru cei care vor vota prin corespondență

Plicurile cu buletinele destinate votării prin corespondență au ajuns în Statele Unite, anunță Ministerul de Externe. Acestea urmează să fie expediate deja moldovenilor care s-au înregistrat să voteze prin poștă. În SUA au fost cele mai multe solicitări, în acest sens, fiind înscriși aproximativ 1100 de moldoveni.

„Vă încurajăm să citiți cu atenție toate instrucțiunile pentru a evita erorile, astfel încât fiecare vot să poată fi validat cu succes. Asigurați-vă că trimiteți primul retur (cu plicurile pentru turul I prezidențiale și referendum) înapoi în adresa ambasadei cât mai curând posibil după ce le primiți, dar astfel încât să ajungă la noi nu mai târziu de joi, 17 octombrie!”, se arată într-un mesaj al Ambasadei R. Moldova în SUA.

În cazul în care plicurile cu votul alegătorilor nu vor fi recepționate de biroul electoral până în data de 17 octombrie, atunci votantul va fi nevoit să recurgă la formula clasică și să se deplaseze la secție pentru a vota.

Amintim, votul prin corespondență va fi testat în șase state. Este vorba de SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda. Majoritatea celor 1996 de cetățeni moldoveni s-au înscris să voteze prin corespondență provin din Statele Unite, cu 1087 de înregistrări. Urmează Canada, cu 584 de solicitări, Norvegia – cu 134, Suedia cu 93, Finlanda cu 72 de înregistrări și Islanda, unde 26 de moldoveni s-au înscris pentru a vota prin poștă.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.