VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

„În memoria iubitoare şi devotată”. Regele Charles a scris de mână o notă către regina decedată

Regele Charles al Marii Britanii i-a adus luni un omagiu regretatei sale mame, regina Elisabeta, cu un bilet scris de mână aşezat deasupra sicriului ei pe care scria: „În memoria iubitoare şi devotată, Charles R.”.

Biletul a fost aşezat în mijlocul unei coroane colorate de flori, despre care Palatul Buckingham a spus că a conţinut, la cererea lui Charles, rozmarin, stejar englezesc şi mirt, care a fost tăiat dintr-o plantă crescută din mirt folosit în buchetul de nuntă al Elisabetei.

De asemenea, au existat flori aurii, roz, burgunde şi albe tăiate din grădinile reşedinţelor regale.

Membri ai familiei regale şi şefi de stat din întreaga lume s-au adunat luni dimineaţă la Westminster Abbey din Londra pentru funeraliile de stat ale Elisabetei, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, care a murit pe 8 septembrie la vârsta de 96 de ani.

„Regina a fost înmormântată împreună cu Ducele de Edinburgh, la Capela Memorială Regele George al VI-lea”, se arată în comunicat.

Anunţul a venit după ce membrii Familiei Regale au participat la o slujbă de înmormântare privată. Astfel se încheie funeraliile monarhului cu o domnie de 70 de ani.

Familia Regală va mai ţine doliu încă o săptămână, până la 26 septembrie. Regina Elizabeth II a murit la 8 septembrie, la Castelul Balmoral. Avea 96 de ani.

„Coruri de îngeri să-ţi cânte odihna ta”, este un mesaj postat pe Twitter de Familia Regală.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.