VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

În Franța se incită din nou spiritele. Zeci de mii de manifestanți, în stradă împotriva reformei pensiilor

Noi manifestații masive în orașele franceze, doar că acestea nu sunt dedicate Zilei Internaționale a Muncii. Numai în Paris, zeci de mii de francezi au ieșit din nou în stradă pentru a contesta controversata reformă a pensiilor, promovată de președintele Emmanuel Macron.

Potrivit Agerpres, sindicatele au convocat peste 300 de mitinguri, care au început încă de ieri, iar autoritățile franceze au anunțat că se aşteaptă la o cifră totală a protestatarilor, pentru aceste două zile, de până la 650 de mii.

Chiar dacă grevele și protestele față de scandaloasa reformă a pensiilor a perturbat traficul aerian, Poliția Națională a precizat că situația, în mare parte, este relaxată și nu au fost înregistrate violențe grave.

Pentru prima dată, la Paris şi în principalele oraşe au fost folosite şi drone pentru monitorizarea protestelor.

Amintim, preşedintele francez Emmanuel Macron a promulgat în aprilie legea cu privire la reforma sistemului de pensii, care prevede creşterea vârstei de pensionare cu doi ani, după validarea documentului de către Consiliul Constituţional. După decizia Înaltei Curți, sindicatele franceze i-au cerut preşedintelui Macron să nu promulge legea, solicitarea a fost însă ignorată de liderul francez.

Separat, Consiliul Constituţional a respins o propunere a opoziţiei de a organiza un referendum asupra reformei pensiilor.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.