VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

În doi ani de război, aproape 1,4 milioane de ucraineni au intrat în R. Moldova

De la declanșarea de către Rusia a războiului în Ucraina pe 24 februarie 2022, aproape 1,4 milioane de cetățeni ucraineni au intrat în Republica Moldova. Peste 116 mii de ucraineni se află acum pe teritoriul țării, iar mai bine de 2 mii de ucraineni au obținut statutul de cetățean al Republicii Moldova. Datele sunt prezentate de către Inspectoratul General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne, transmite IPN.

Datele IGM pentru anul 2023 arată o creștere cu 11% a numărului de cereri de admisie de ofițerii pentru migrație. Este vorba despre cereri pentru permise de ședere temporară sau permanentă, solicitări de reîntregire a familiei, solicitări ale dreptului de repatriere.

„La doi ani de la declanșarea războiului din țara vecină, Republica Moldova continuă să ofere tot sprijinul cetățenilor ucraineni și altor categorii de migranți alungați de agresiunile militare ale Federației Ruse împotriva Ucrainei”, se arată într-un comunicat de presă.

Mediafax.ro scrie că războiul din Ucraina a provocat cea mai mare criză umanitară din Europa din ultimii 80 de ani. Milioane de ucraineni au plecat din țară, refugiindu-se în țările vecine și în cele occidentale. ONU a stabilit că în primele zile de la declanșarea războiului, peste un milion de oameni, în special femei, copii și bătrâni, au plecat din Ucraina prin țările vecine, Republica Moldova, Polonia și România.

Ulterior, numărul acestora a crescut foarte mult, ajungând la peste opt milioane de persoane în al doilea an de război. Cei mai mulți refugiați au rămas în Polonia, dar numeroase persoane și familii se află în Germania, Marea Britanie, Spania, România, Olanda, Italia, Cehia și Ungaria. Refugiații au ajuns și pe alte continente, în țări precum SUA, Canada, Japonia și Australia.

Peste 10 milioane de ucraineni au fost nevoiți să se mute în interiorul țării. Ei s-au mutat în funcție de evoluția liniei frontului. Cei mai mulți au ajuns în vestul Ucrainenei unde sunt teritoriile cele mai îndepărtate de trupele rusești.

Cât privește numărul total de victime provocate de război, acesta este greu de estimat. Experții estimează că sunt zeci de mii de morți în tabăra ucraineni, atât în rândul civililor, cât și al militarilor.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.