VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

În democrația secolului XXI, Ministerul Educației anunță organizarea, în premieră, a Săptămânii Educației

„În premieră, Ministerul Educației și Cercetării organizează, în perioada 22-28 aprilie, Săptămâna Educației cu genericul „Moldova pentru Educație” – o acțiune amplă care își propune să evidențieze importanța educației și să consolideze societatea în jurul dezvoltării acestui domeniu strategic”. Este mesajul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova în contextul lansării unei campanii în jurul acestui subiect.

Agenda evenimentului și principalele subiecte de discuții au fost anunțate azi în cadrul unei conferințe organizate de ministrul Educației, Dan Perciun.

„Subiectul central al discuțiilor a fost rețeaua de școli model, care va include 35 de instituții de învățământ în fiecare dintre care se vor face investiții de până la 2 milioane de euro, astfel ca acestea să corespundă standardelor în domeniu și să asigure educație de calitate tuturor copiilor”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.  

Potrivit instituției, în cadrul săptămânii educației, în 25 aprilie, va fi lansat Parteneriatul Național „Moldova pentru Educație”, o inițiativă a Ministerului Educației și Cercetării, sub patronajul Maiei Sandu.

„La fel, în cadrul săptămânii educației vom discuta despre ce schimbăm când vine vorba de modul în care pregătim profesorii în formare inițială, ce schimbăm în formarea continuă, cum implementăm mentoratul în țara noastră. Un alt subiect major al Săptămânii Educației este lansarea conceptului de dezvoltare curriculară până în 2027. Tot în această săptămâna, vom discuta cu părinții despre ce înseamnă parenting, care sunt principalele probleme cu care se confruntă adolescenții și cum părinții pot răspunde acestor provocări. Vom avea o zi dedicată Consiliului Elevilor, în care îi instruim și încurajăm să participe mai mult în viața școlii și a comunității. Săptămâna Educației va culmina cu un eveniment destinat absolvenților clasei a XII-a. Așteptăm 3 000 de tineri din țară la Chișinău, alături de care să celebrăm profesia pedagogică și să-i încurajăm să aleagă să devină profesori”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

Săptămâna Educației în Moldova este susținută de Banca Mondială, USAID, UNICEF, UNDP, UNFPA, Uniunea Europeană, Ambasada Statelor Unite ale Americii.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.