VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

În 2024 va fi atins un nou record istoric al numărului de pasageri transportați cu avionul

Companiile aeriene din întreaga lume ar urma să transporte, în 2024, 4,7 miliarde de pasageri, un nou „record istoric”, depăşind precedentul maxim istoric de 4,54 miliarde de pasageri transportaţi în 2019, înainte de pandemie, a anunţat Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), citată de AFP.

În 2024, profiturile companiilor aeriene ar urma să se stabilizeze la 25,7 miliarde de dolari, potrivit IATA, în timp ce cifra de afaceri a transportatorilor aerieni mondiali ar urma să urce la un nivel fără precedent de 964 miliarde de dolari, comparativ cu cele 896 de miliarde de dolari estimate pentru 2023 şi veniturile de 838 miliarde de dolari din 2019.

Însă, situaţia va varia de la o regiune la alta, în condiţiile în care companiile aeriene americane, europene şi cele din Orientul Mijlociu vor înregistra profituri atât anul acesta cât şi anul viitor, în timp ce companiile din Asia-Pacific vor fi pe deficit în 2023 dar vor reveni pe profit în 2024. În schimb, IATA nu se aşteaptă ca transportatorii aerieni din Africa şi America de Sud să revină pe profit în 2023 şi nici în 2024.

Fiind unul din sectoarele economice cele mai afectate de pandemie, din cauza închiderii frontierelor şi a altor restricţii de deplasare, companiile aeriene au înregistrat pierderi cumulate de 183 miliarde de dolari între 2020 şi 2022.

Printre riscurile care ar putea afecta prognozele IATA se numără îngrijorările economice, precum încetinirea ritmului de creştere a economiei chineze şi dobânzile mari din alte zone ale lumii. De asemenea, instabilitatea globală, inclusiv războiul dintre Israel şi Hamas precum şi războiul din Ucraina, ar putea afecta şi ea în mod negativ sectorul transportului aerian, în special dacă va continua să împingă în sus preţul petrolului.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.