VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Imagini care cu greu pot fi descrise. Roger Federer a plâns în hohote la meciul de retragere

Roger Federer (41 de ani) a jucat ultimul meci al carierei alături de marele său rival, dar și prieten, Rafael Nadal (36 de ani) la Laver Cup. Marele campion elvețian a plâns ca un copil, minute în șir pe teren, înconjurat de marii săi rivali și colegi din Team Europe, Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray, scrie digisport.

Federer şi Nadal au fost învinşi, în arena O2 de la Londra, de americanii Jack Sock şi Frances Tiafoe, scor 6-4, 6-7 (2), 9-11.

La finalul partidei, Federer a fost îmbrăţişat şi aplaudat de colegii săi din Team Europe, dar şi de adversarii din Team World şi a fost ovaţionat de public.

„O să trecem cumva prin interviul ăsta. A fost o zi minunată. Le-am spus băieților că sunt foarte fericit, nu sunt trist. Mă simt fantastic să fiu aici. M-am bucurat enorm pentru că tot ce am făcut aici a fost pentru ultima dată. Să-i am alături pe toți acești băieți minunați, familia mea, mă gândeam că se va întâmplat ceva neprevăzut din punct de vedere fizic, dar totul a mers foarte bine. A fost incredibil că am putut juca alături de Rafa, în fața lui Rod Laver, lui Stefan Edberg.

E incredibil. Nu am vrut să mă simt singur pe teren, dar să spun adio tenisului în echipă a fost mereu ceea ce mi-am dorit. Fiind în echipă cu Novak, Casper, Rafa, Matteo, Stefanos, băieții din echipa Lumii, a fost o mare plăcere. Se simte ca o sărbătoare pentru mine, e exact ce mi-am dorit. Nu ar fi trebuit ca a mea carieră să fie așa, nu mă gândeam că voi ajunge să fiu cine sunt. Eu doar mă bucuram că joc tenis. A fost o poveste fantastică, aș repeta-o oricând. A fost incredibil, a fost distractiv. Înseamnă enorm să vă am alături și nu numai pe voi, pe toți fanii din toată lumea, a spus Roger Federer, la finalul ultimului meci din carieră.

Roger Federer, carieră strălucitoare în tenis

În cariera sa de 25 de ani, Roger Federer a jucat 1526 de meciuri la simplu şi 223 la dublu, fără să abandoneze vreun joc.

Marele campion elvețian a fost lider ATP timp de 310 săptămâni, dintre care 237 au fost consecutive.

Roger Federer are în palmares 20 de trofee de Grand Slam: 6 Australian Open, 1 French Open, 8 Wimbledon şi 5 US Open.

Cel poreclit „Swiss Maestro” a obţinut 1.251 de victorii în circuitul ATP, fiind depăşit doar de Jimmy Connors (1.274).

Roger Federer a câştigat 103 trofee la simplu şi 8 la dublu în circuitul ATP, dar şi de şase ori Turneul Campionilor. 

În cariera sa de 25 de ani, Roger Federer a obţinut premii totale de 130.594.339 dolari.

Cele mai importante trofee cucerite de Roger Federer

  • Australian Open: 6 titluri (2004, 2006, 2007, 2010, 2017, 2018)
  • Roland Garros: 1 titlu (2009)
  • Wimbledon: 8 titluri (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017)
  • US Open: 5 titluri (2004, 2005, 2006, 2007, 2008)
  • Jocurile Olimpice: 1 titlu la dublu (2008, alături de Stan Wawrinka)
  • Turneul Campionilor: 6 titluri (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011)
  • Cupa Davis: 1 titlu (2014)
  • Masters 1.000: 28 de titluri (7 Cincinnati, 5 Indian Wells, 4 Miami, 4 Hamburg, 3 Madrid, 2 Canada, 2 Shanghai, 1 Paris)

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.